Astăzi, creştinii sărbătoresc Sânpetru de Vară. O legendă spune, că Sfinţii Petru şi Pavel stau de-o parte şi de alta a Lunii. Despre Sfântu Petru se mai ştie că l-a însoţit pe Dumnezeu, în drumurile sale, de multe ori pe Pământ, că ţine cheile de la poarta Raiului şi că stă la judecată, mereu alături de Dumnezeu. În această zi se posteşte şi se fac târguri.

Comenteaza.

Între gazele atmosferice cu proporţie redusă ca volum, dar cu o importanţă deosebită pentru viaţa planetei se numără şi ozonul, gaz aflat în cea mai mare parte în stratosferă, unde formează aşa-numitul strat de ozon sau ozonosferă, cu rol de a filtra radiaţia solară ultravioletă.
Ozonul, starea alotropica a oxigenului, este un gaz de culoare albăstruie, cu miros caracteristic, care şi-a primit denumirea de la cuvântul grecesc ,,ozon” care înseamnă ,,mirositor”. Constituient natural al atmosferei, ozonul statosferic este rezultatul echilibrului fotochimic care implică moleculele de oxigen, atomii de oxigen şi radiaţia solară. Absorbind energia radiaţiilor ultraviolete şi corpusculare emise de Soare, moleculele biatomice de oxigen se disociază în atomi:
O2 …………………..O+O
Prin combinarea atomilor liberi de oxigen astfel rezultaţi, cu molecule de oxigen biatomic, în prezenţa moleculelor neutre ale altor gaze atmosferice, ia naştere ozonul:
O+O2…………………O3. (Sursa: Sterie Ciulache)
Procesele fotochimice de formare a ozonului sunt însoţite de eliberarea unor cantităţi importante de energie calorică, ceea ce face ca în straturile atmosferice cu concentraţie mare a acestui gaz, temperatura aerului să înregistreze creşteri exceptionale. Acest gaz atmosferic este eficient în absorbţia radiaţiei ultraviolete de tip B (UV-B, cu lungimea de undă cuprinsă între 280 – 310 nm), periculoasă pentru organisme, inclusiv pentru om. In stratosferă, la altitudini de 30-40 km faţă de scoarţa Pământului, ozonul formează un strat care protejează viaţa pe Terra (statul de ozon sau ozonosfera). In afara acestui strat, viaţa nu se poate dezvolta, de aceea mulţi cercetători sunt de acord că limita superioară a mediului terestru este tocmai stratul de ozon.
Distrugerea stratului de ozon de deasupra Antarcticii a fost pusă în evidenţă pentru prima dată de satelitul Nimbus 7, în 1985. In acelaşi an, trei cercetători ai misiunii ştiinţifice britanice în Antarctica au publicat un scurt articol într-o revista de specialitate, în care comunicau rezultatele măsurării cantităţii totale de ozon deasupra continentului alb, între anii 1957 şi 1984. Măsurătorile demonstrau o micşorare semnificativă a cantităţii de ozon, între anii 1957 şi 1973, respectiv 1980-1984. Aşa numita gaură în stratul de ozon de deasupra Antarcticii nu a fost observată până acum şi la Polul Nord, unde totuşi, exista condiţii, pentru o sensibilă pierdere a importantului gaz. Oricum diminuarea ozonului este generalizată pe Glob, într-o măsură mai mare sau mai mică. Gaura în stratul de ozon de deasupra polului Sud este un caz extrem de diminuare a stratului de ozon, situaţie în care reducerea coloanei de ozon a fost de 55%, în octombrie 1987 şi 1989 -1993.
Există câteva ipoteze cu privire la distrugerea stratului de ozon în regiunea antarctica. Astfel, conform uneia dintre aceste ipoteze, ozonul din această regiune este distrus în perioada iernii polare ca urmare a modificărilor chimice ale compuşilor clorului care aderă pe suprafaţa cristalelor de gheaţă din norii stratosferici. Carburile de clor şi fluor se acumulează în stratosfera, unde razele ultraviolete le descompun, apărând atomi liberi de clor care atacă ozonul formând monoxidul de clor şi o moleculă de oxigen. Monoxidul de clor va întâlni un atom liber de oxigen şi astfel se va forma o moleculă de oxigen şi va fi eliberat atomul de clor, care reintră în circuitul distrugerii ozonului într-un lanţ nesfârşit.
Altă teorie susţine, dimpotrivă, că apariţia găurilor în stratul de ozon nu ar însemna că se pierde ozon, ci se produce o defecţiune în sistemul lui de distribuire. Intreruperea traseului aerului venit de la Tropice, zona în care se creează cea mai mare parte a ozonului, către Poli, ar putea duce la scăderea volumului de ozon care ajunge în Arctica şi Antarctica. Conform acestei teorii ar fi posibil ca activitatea petelor solare, care a culminat în jurul anului 1980, să fi creat radicali liberi de azot, care distrug ozonul într-o cantitate mai mare decât de obicei, şi care în fiecare an, ar fi activaţi de lumina solară. Recent, această ipoteză a fost însă infirmată de cercetătorii de la NASA.
Efectul Pinatubo este luat şi el în considerare atunci când se vorbeşte despre problema ozonului. Pinatubo este un vulcan situat pe insula filipineză Luzon, vulcan care a erupt în iunie 1991, după şase sute de ani de inactivitate. Prin erupţia cea mai violentă a secolului, el a proiectat în atmosferă, nori uriaşi de dioxid de sulf. Amestecaţi cu vaporii de apă, aceste emanaţii s-au transformat în acid sulfuric, care a putut rămâne câţiva ani în suspensie în atmosferă şi care a putut antrena o pierdere de ozon.
In acelaşi timp s-a demonstrat ştiinţific că efectul încălzirii atmosferei, provocată de emanaţiile de dioxid de carbon şi de alte gaze industriale, contribuie, în mod indirect, însă, la distrugerea stratului de ozon. De asemenea, exploziile nucleare experimentale, efectuate în atmosferă au dus la acumularea, la limita superioară a atmosferei, a unor cantităţi masive de azot, care pot contribui la rarefierea ozonului. Este posibil ca stratul de ozon să fie afectat şi de avioanele supersonice care zboară la mare înălţime şi ale căror motoare emit monoxid de azot. Chiar şi agricultura contribuie esenţial la reducerea stratului de ozon, mai ales în urma consumului sporit de îngrăşăminte cu azot.
Principalele gaze responsabile de deterioararea stratului de ozon sunt aşadar CFC (clorofluorocarburi), numiţi şi freoni, care din cauza densităţii lor reduse, se ridică rapid în stratosferă unde atacă şi descompun molecula de ozon. Se pare că anual ajung în atmosferă circa 700 000 t CFC. Se adaugă, cu procente mai reduse în distrugerea ozonului oxizii de azot şi dioxidul de sulf, metanul, monoxidul şi dioxidul de carbon.
Consecinţele potenţiale ale diminuării stratului de ozon sunt diversificate şi cu implicaţii ecologice deosebit de mari. In primul rând, diminuarea ozonului determina creşterea cantităţii de raze ultraviolete care ajung la suprafaţa scoarţei şi care are afectează vieţuitoarele, mai ales omul. De exemplu, unei creşteri a cantităţii de radiaţii ultraviolete cu 1 %, îi corespunde cu 5 % mai multe tumori ale epidermei.
Expunerea continuă la UV determină îmbătrânirea pielii, slăbirea sistemului imunitar, glaucom şi cataracta. In general, expunerea la o radiaţie UV – β mai intensă antrenează o deficienţă a sistemului umanitar al organismului uman, ceea ce ar facilita declanşarea numeroaselor boli. De asemenea, se produc perturbari fiziologice şi morfologice la plantele terestre (cu efecte negative asupra valorii lor alimentale) şi afectarea masei biotice oceanice prin deteriorarea fitoplanctonului şi zooplanctonului şi în consecinţă perturbarea lanţului trofic marin. Creşterea cantităţii de radiaţie UV conduce la creşterea reactivităţii chimice din troposferă. Concentraţiile de ozon troposferic sunt ridicate în special în ariile poluate, însă ele descresc în ariile nepoluate (cu nivele reduse de oxizi de azot).
Reactivitatea chimică excedentară poate cauza menţinerea în troposferă a unor substanţe, dăunătoare sănătăţii umane, dar şi plantelor şi animalelor (acizi, aerosoli, dioxid de sulf). Tot ca urmare a rarefierii ozonului, au loc schimbări în structura termică a atmosferei şi în balanţa ozonului troposferic şi în consecinţă în capacitatea de oxidare a troposferei.
Deteriorarea stratului de ozon, cu repercursiuni grave la scara întregii planete, a alertat lumea ştiinţifică internaţională şi organismele internaţionale. Au fost adoptate primele măsuri coordonate de prevenire şi combatere a deteriorării ozonului: Protocolul de la Montreal (1987), Convenţia de la Viena (1985), Reuniunea de la Geneva (1986), Amendamentul de la Copenhaga asupra Protocolului de la Montreal (1992). Toate aceste convenţii prevăd strategii privind reducerea emisiilor care afectează stratul de ozon. Aceste strategii vizează reducerea sau stoparea emisiilor de freoni şi haloni (acestea fiind înlocuite cu alte substanţe cum ar fi hidroclorofluorocarburi şi hidrofluorocarburi) şi minimalizarea riscurilor legate de accidentele naturale care pot afecta stratul de ozon (erupţiile vulcanice, în special). Dar specialiştii sunt de următoarea părere: chiar suspendând definitiv în întreaga lume, acţiunea CFC –urilor, gaura din stratul de ozon nu ar dispărea. Robert Watson, specialist NASA, crede că ar trebui să treacă un secol de la suspendarea acţiunii CFC –urilor, până când gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii să înceapă să se cicatrizeze! In acest context au apărut şi idei mai fanteziste pentru oprirea procesului de rarefiere a ozonului, precum utilizarea unor ,,ace” cu laser care să ,,coase” zonele degradate sau plasarea unor cantităţi de ozon în stratosfera cu ajutorul rachetelor, idei care, cel puţin sub raport tehnic par a fi operaţionale.

Comenteaza.

Sistemul Integrat de Depozitare a Deşeurilor, va fi funţional în judeţul Bistriţa-Năsăud, din anul 2011. În acel an îţi va deschide porţile depozitul eco de la Cepari, realizat printr-un proiect elaborat de Consiliul Judeţean, fondurile, în proporţie de 80 % urmând să vină din fonduri europene, iar restul de la CJ. Actualele gropi de gunoi din judeţ vor fi închise, cele de la sate fiind acoperite cu pământ, iar în judeţ vor fi înfiinţate cinci staţii de transfer a deşeurilor, unde acestea vor fi depozitate temporar, înainte de a fi transportate la depozitul eco de la Cepari. Aceste staţii de transfer, care vor acoperi tot judeţul, vor fi construite la: Bistriţa, Năsăud, Sângeorz Băi, Beclean şi Galaţii Bistriţei.
Acest depozit eco, ce se va extinde pe o suprafaţă de 16 ha, va fi dotat cu mai multe celule de depozitare, etansate cu geomembrana, retea de tuburi de drenaj si statie de preepurare a lichidului de fermentatie rezultat din rampa, sistem de captare si neutralizare a metanului si a dioxidului de carbon. In afara de groapa propriu-zisa, exista un pavilion administrativ, o staţie de sortare (cu bandă transportoare), un laborator de verificare a apei din panza freatica, o clădire de recepţie cu un cântar industrial, o staţie de tratare a apei uzate, un spaţiu de adăpostire a utilajelor, un bazin de stocare a levigatului, o staţie de alimentare cu apă. După umplere, depozitul se inchide ermetic si se acopera cu pământ, iar deasupra se planteaza vegetatie.
Depozul de la Cepari va fi sunt caracterizat de:
•O baza impermeabilizata care previne infiltrarea levigatului in sol.
•Operatii de depozitare a deseurilor pe straturi, cu acoperirea acestora in scopul evitarii mirosurilor neplacute.
•Strangerea apei de ploaie pentru a preveni contaminarea acesteia cu deseuri
•Controlul tipurilor de deseurice sunt aduse la centru
•Dotarea cu echipamente pentru colectarea biogazului
•Tratarea biogazului si levigatului
•Acoperirea depozitului cu un strat vegetal

Iniţial au fost identificate doua amplasamente pentru constructia viitorului depozit ecologic de deseuri si evaluate intr-un raport depus in Martie 2006. Fiecare amplasamant potential a fost analizat in functie de criteriile urmatoare: proprietate, asezare geografica, geologie, pedologie, vulnerabilitate, zgomot, utilităţi, opinia publică, opinia autorităţilor locale.
Amplasamentele posibile pentru viitorul depozit ecologic care au fost identificate includeau Dumitra şi Valea Scurtă (Cepari), iar în urma analizei, amplasamentul din Valea Scurta este cea mai buna optiune, acesta urmând a fi funcţional după cum am mai precizat în anul 2011.
Sursă: Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud

Aspectul actual al gropii de gunoi care deserveşte oraşul Bistriţa

Comenteaza.

Mâine, în unele sate ale judeţului Bistriţa-Năsăud, se sărbătoresc sânzâienele.În această zi, fetele se duc pe câmp, unde culeg flori de sânzâiene din care fac câte o coroniţă pentru fiecare membru al familiei. Apoi, aruncă pe rând peste casă, fiecare coroniţă; dacă o coroniţă se opreşte pe acoperiş, e semn rău, căci persoana căreia îi este destinată, s-ar putea să păţească ceva rău.

Comenteaza.

Supranumită „Paradisul Păsărilor” datorită numărului mare al reprezentanţilor ornitofaunei care trăiesc aici (peste 250 de specii), Delta Dunării este aşezată la vărsarea bătrânului Danubiu în Marea Neagră. La origine golf marin, azi cel mai nou pământ al ţării, delta este dominată de apă, mai bine de 75% din suprafaţa acesteia, fiind acoperită de lacuri, braţe principale şi secundare, canale şi gârle.
Formarea deltei, începută cu trei milenii în urmă, a fost amplificată după pacea de la Adrianopol (1829), când se desţeleneşte Bărăganul, creşte cantitatea de aluviuni transportată de fluviu şi începe formarea deltei secundare a braţului Chilia (unitate de relief aflată pe teritoriul de stat al Ucrainei).A doua ca dimensiuni în Europa, Delta Dunării constituie un veritabil muzeu în aer liber, care adăposteşte o bogată floră şi faună, specifică îndeosebi ecosistemelor acvatice, cu elemente rare, multe dintre ele, cu statut de monument al naturii. In primul rând, în deltă se află cea mai întinsă şi mai compactă suprafaţă acoperită cu stuf, de pe Glob (aproximativ 240 000 ha), care formează imense insule de plaur, care au rol deosebit de important în menţinerea echilibrului natural al regiunii, împiedicând aluvionarea ghiolurilor şi oferind adăpost, hrană şi posibilităţi de reproducere a peştilor şi altor specii de animale, aproape dispărute din Europa.Pe lânga stuf, vegetaţia deltei cuprinde numeroase alte specii de plante, unele acvatice (nufărul alb, nufărul galben, nucile de apă, iarba broaştei, foarfeca bălţii, brădisorul etc), altele întălnite pe maluri sau în zonele mlăştinoase ( pipirigul, aliorul de baltă, feriga de apă, săgeata apei, trestia mirositoare, coada zmeului etc). Nu lipsesc nici arborii celor 8 000 de hectare de pădure de pe grinduri, ale căror trunchiuri sunt îmbrăţişate de plante agăţătoare de tipul lianelor, specifice zonelor tropicale.
Lumea vieţuitoarelor deltei excelează prin rarităţile ornitofaunei europene sau mondiale: pelicanul creţ, pelicanul comun, egreta mare, egreta mică, cufundacul polar, lebăda de iarnă, stârcul galben, lopătarul, raţa roşie, raţa de gheţuri, corcodelul gât-roşu, fiind doar câteva exemple concludente în acest sens. Mamiferele sunt reprezentate prin lup, vulpe, nevăstuica, vidra, câine enot şi bizam, în timp ce apele Dunării, foarte bogate în peşti de apă dulce, sunt vizitate în perioada depunerii icrelor (negre!) de către sturionii din marea învecinată (nisetrul, morunul şi păstruga).
Datorită peisajului deosebit, a elementelor rare de flora şi faună, delta a fost inclusă de către UNESCO în categoria rezervaţiilor biosferei, autorităţile române instituind Administraţia rezervaţiei şi Corpul de Inspecţie şi Pază ( Garda ecologică).
Este ştiut faptul că pe Dunăre, în sectorul deltei, circulaţia navelor de mare tonaj este posibilă pe Sulina, braţul median al fluviului, amenajat în acest sens. Bâstroe, unul dintre bratele secundare ale Dunării, desprins din braţul Chilia, amenajat în trecut pentru navigaţia vaselor fluviale, a fost ales însă de autorităţile ucrainiene pentru a fi supus unui amplu proces de reamenajare, în urma căruia ar urma să devină un canal navigabil pentru navele cu deplasament oceanic. Aceasta s-a întâmplat în 2004, când vecinii de la răsărit s-au apucat de lucru,
nesfiindu-se să treacă cu utilajele şi să dragheze de zor şi în porţiunea românească a braţului Chilia. Ucraina a invocat considerente de natură economică, afirmând că doreşte propriul canal navigabil, pentru a nu mai fi obligată să plăteasca statului român taxe pentru navele care urcă pe braţul Sulina. Cu toate acestea, numărul navelor ucraineene care au circulat pe Dunăre anii trecuţi, nu este de natură să justifice construirea propriei căi navigabile, pentru care statul vecin a investit o sumă considerabilă. Ar putea fi vorba mai degrabă de considerente strategice, care au în vedere supremaţia la gurile Dunării, după ce Romania a devenit stat membru Nato şi UE.
Ingrijorează faptul că Ucraina a demarat proiectul Bâstroie fără un studiu de impact serios, fără să ţină seama de avertizările specialiştilor şi organizaţiilor internaţionale şi fără să fie preocupată de evoluţia unui sistem unic pe Glob, ecosistem aflat în parte pe propriu-i teritoriu. Se ridică unele semne de întrebare şi în privinţa autorităţilor române, care au adoptat o poziţie mai tranşantă numai după ce presa a dezvăluit intenţiile nesănătoase ale statului vecin, deşi semnale existau, se pare, încă cu un an înainte. Şi mai curios este faptul că UNESCO nu a reuşit să oprească inaugurarea lucrărilor pe Bâstroe, poziţia pe care a adoptat-o, de această dată, nefiind se pare, la fel de fermă, ca şi cea de acum câţiva ani, când s-a opus vehement, proiectului Dracula Parc la Sighişoara, orasul denumit Perla Transilvaniei, aflându-se, asemănător deltei, pe lista obiectivelor protejate de această organizaţie internaţională.
Dezechilibrele pe care canalul Bâstroe le va aduce ecosistemului deltei ar putea fi majore şi iremediabile. Odată finalizat, canalul Bâstroe, va scădea nivelul apei la sud, în porţiunea românească a deltei, unele lacuri sau gârle, putând seca. Se va restrange arealul ecosistemelor acvatice predominante în peisaj, reducându-se totodată diversitatea plantelor şi animalelor. Unii specialişti, mai optimişti sunt de părere că nu se va ajunge aici, plantele şi animalele obişnuite cu perioadele secetoase din ultimul timp, vor putea supravieţui, adaptându-se la modificările mediului, apărute odată cu lucrările din porţiunea ucrainiană a deltei. Oricum, riscul rămâne foarte ridicat, câtă vreme unele specii sunt astăzi pe cale de dispariţie, orice modificare a ecosistemului, fie ea şi minoră, putându-le fi, la un moment dat, fatală.
Vor fi şi pierderi de natură economică prin faptul că navele ucrainiene, cât şi cele aparţinând altor state din fosta URSS, nu vor mai circula pe Sulina, dar acest lucru este de natură să ne ingrijoreze mai puţin decât posibila dispariţie la un moment dat, a unor specii floristice sau faunistice. Să sperăm că, actiunile antropice din spaţiul deltei, nu vor face ca peste ani, elemente naturale din peisajul acestei, să fie caracterizate de sintagma: ,,A fost odată…” .

Articol publicat în ,,Mesagerul de Bistriţa-Năsăud, aprilie 2005.

În lumea de poveste a deltei ...

Comenteaza.

Mâine este solstiţiul de vară al emisferei nordice (22 iunie). In această zi, razele Soarelui cad perpendicular pe Tropicul Racului (Tropicul de Nord, aflat la 23 grade şi 27 distanta de Ecuator), luminând mai mult emisfera nordica, unde începe vara astronomică. In 22 iunie, in emisfera boreală este cea mai lungă zi şi cea mai scurtă noapte. Dimpotrivă, emisfera sudică este in acest timp, mai puţin luminată; aici la 22 iunie este cea mai lungă noapte şi cea mai scurtă zi şi, din punct de vedere astronomic, începe anotimpul de iarnă.
La Polul Nord, în această perioadă este ziua polara, când Soarele rămâne tot timpul deasupra liniei orizontului, în timp ce la Polul Sud, este noapte polara, când Soarele nu se arată deasupra liniei orizontului.Tropicele, situate la latitudinea de 23 de grade şi 27 de minute sunt cele mai îndepărtate paralele unde razele Soarelui cad perpendicular, dincolo de astea, razele Soarelui, formează cu suprafaţa Pământului unghiuri din ce in ce mai ascuţite.
Apariţia solstiţiilor (la 22 iunie si 22 decembrie) si a echinoctiilor ( la 21 martie şi 23 septembrie) este consecinţa mişcării de revoluţie a Pământului (adica rotirea acestuia în jurul Soarelui).

Cu Soarele în mână......

Comenteaza.

Inundatiile de la Tîrlisua sunt, pe langa cele mai dramatice, cele mai grave inundatii produse in tara, prin numarul de victime omenesti. Totodata ele se caracterizeaza prin pagube materiale foarte mari si prin transformari radicale ale mediului, pe un spatiu extrem de concentrat ce cuprinde doar o parte a comunei Tîrlisua. Principalele consecinte ale inundatiilor de la Tîrlisua sunt:

a.Victimele omeneşti
Victimele omuneşti sunt cele mai insemnate consecinte ale acestor inundatii, căci bunurile materiale se refac, dar o viaţă de om nu poate fi înlocuită. Ele insumeaza 10 persoane decedate si alte 3 persoane dispărute, ale căror corpuri nu au fost recuperate, nici până astăzi. Se adauga peste 1200 de sinistrati,
care au avut casele inundate, distruse sau avariate.

b.Case si anexe gospodaresti distruse si avariate
In urma trecerii viiturii, aproape 1000 de case si anexe gospodaresti au fost inundate, majoritatea dintre acestea fiind distruse sau avariate. Astfel, apa a intrat in 480 de case, distrugand in totalitate 46 dintre acestea si a avariat grav alte 40 dintre acestea. Numarul anexelor gospodaresti inundate a fost usor mai redus decat al caselor, respectiv de 442, insa fiind mai putin rezistente decat casele, un numar de 349 dintre acestea au fost distruse sau grav avariate, neputand rezista fortei apelor.

c. Edificii edilitare afectate
Intrucat inundatiile au afectat cel mai grav centrul satului Tarlisua, unde se aflau majoritatea obiectivelor de interes edilitar, au fost distruse sau grav avariate sapte dintre aceste obiective. Astfel, Dispensarul Medical, reabilitat si dotat prin intermediul Bancii Mondiale, cu doar cativa ani inaintea inundatiilor, a fost distrus in totalitate, iar Sala de Sport construita prin program guvernamental a fost foarte grav avariata, nefiind functionala nici la aceasta ora. Au mai fost grav avariate: placa comemorativa ,,Liviu Rebreanu″ ,Caminul Cultural, Postul de Politie, Cabinetul Medical Veterinar (ultimele doua aflate la parterul cladirii Primariei) si Monumentul eroilor, aflat in curtea Scolii Generale din Tîrlişua. Dintre aceste edificii edilitare, au fost refăcute până în prezent: Căminul Cultural, clădirea Primăriei, placa comemorativă ,,Liviu Rebreanu”.

d.Pagube ale infrastructurii
Dupa inundatii, orice urma a infrastructurii a disparut pe kilometrii intregi din comuna Tarlisua, in special din centrul satului care da denumirea comunei. Astfel, au fost distruse sau grav avariate: 496 de poduri si podete, 32 km de drum iudetean si comunal, 9,5 km de strazi, 22 km de retea electrica, 11 km de retea de telefonie fixa si 324 de fantani care au disparut sau a caror apa a devenit nepotabila, prin degradarea calităţii apelor subterane, iar cum majoritatea populatiei se alimenta din acestea in saptamanile care au urmat dezastrului, problema apei pentru consum si pentru curatarea caselor a fost una greu de rezolvat.
Printre elementele de infrastructura, care au suferit avarii grave, s-a numărat şi cel mai mare pod din comună, aflat în centru satului Târlişua, la confluenţa dintre râul Ilişua şi afluentul acestuia, Izvorul Tiblesului.
În vara anului trecut, la doi ani după inundaţii, podul avariat a fost demontat, s-a construit un pod de serviciu şi a început constrirea unui nou pod, la care până în prezent, adică în decurs de un an, au fost ridicaţi doar pilonii de susţinere de pe maluri, lucrările fiind îngreunate de lipsa fondurilor.

e.Terenuri agricole afectate
Au fost in suprafata de 440 ha, acoperite de tone de lemne si noroi si situate predominant in vatra satului Tarlisua, unde locuitorii cultivat mai ales porumb, legume si zarzavaturi, pentru consum direct. In zilele de dupa inundatii, aceste terenuri agricole aratau ca veritabile suprafete desertice, caracter amplificat in lunile de vara care au urmat, de lipsa precipitatiilor. Multe dintre aceste suprafete au fost cultivate in primavara anului 2007, dar din pacate, plantele nu s-au dezvoltat, ramanand pitice din cauza salinizarii solurilor. Abia in primavara anului 2008, aceste terenuri dadeau semne de revenire, plantele cultivate dezvoltandu-se aproape normal.

f.Bunuri ale populatiei, distruse la inundaţii
O prima statistica a Primariei comunei Tarlisua, indica faptul ca bunurile distruse ale populatiei, au fost in numar de 256. Investigatiile proprii, insa au scos la iveala faptul ca acest numar este mult sub valoarea reala a bunurilor materiale pierdute de populatie. Astfel, apa a patruns in 480 de case, din care a maturat tot ce a gasit, iar cum in fiecare casa exista cel putin
cate un aparat electrocasnic, e lesne de inteles ca bunurile populatiei, care au disparut la inundatii, au fost subevaluate. Mai mult decat atat, viitura a afectat cel mai grav centrul satului Tarlisua, unde se aflau cele mai multe si mai bine dotate case, ca urmare cu atat mai mult statistica Primariei in acest caz pare a nu fi cea reala.

g. Animale moarte
Estimarile administratiei locale de la Tarlisua, indica un numar de 5504 de animale moarte, ca urmare a inundatiilor. Dintre acestea, predomina pasarile (5120),evident cele mai numeroase in orice gospodarie, urmate la mare distanta de iepuri (184), familii de albine (105), porcine (84), bovine (10), cabaline (1). Animalele moarte, rămase sub materialele aduse de viitură au fost un veritabil pericol pentru sănătatea populaţiei, putând duce la epidemii.

g.Degradarea peisajului şi a mediului în ansambl. În primul rând, aproape toate elementele mediului au fost degradate, pe suprafeţe mai mari sau mai mici, în cadrul comunei Târlişua: vegetaţia şi solurile, mai ales cele din lunci, relieful (prin masive alunecări de teren, pe versanţii multor dealuri), apele subterane, apele de suprafaţa, prin creşterea turbidităţii pe râurile din bazinul Ilişua (115g/l, turbiditatea maximă înregistrată la staţia hidrometrică de la Cristeştii Ciceului), aşezările omeneşti etc. Cea mai accentuată degradare a mediului a caracterizat centrul satului Târlişua, acoperit de grămezi uriaşe de lemne şi noroi, unde infrastructura a dispărut în totalitate, casele au fost inundate, multe dintre ele distruse sau avariate, peisajul era dezolant, centrul satului devenind pentru câteva luni de zile un mediu puternic degradat, ostil omului.

h.Valoarea materiala a pagubelor inundatiilor
Daca pierderile omenesti au o valoare inestimabila, care nu poate fi cuantificata material, doar sufleteste, valoarea materiala a celorlalte pagube ale inundatiilor de la 20 iunie 2006, se ridica la aproximativ 25 milioane dolari USA, conform estimărilor Primăriei Târlişua.

Comenteaza.

Inundaţiile s-au produs în bazinul râului Ilişua, afluent al Someşului Mare, însă unda de viitură a pornit de pe principalul afluent al acestuia, Izvorul Ţibleşului, râu care drenează partea estică a comunei Târlişua. Până la confluenţa din centrul comunei, debitul râului Ilişua nu a prezentat valori foarte ridicate, râul ieşind pe alocuri din matcă, dar producând doar inundarea unor terenuri agricole. În schimb, debitul afluentului Izvorul Ţibleşului a fost istoric, peste 200 m³/s (conform estimărilor Institutului Naţional de Hidrologie), acesta, împreună cu afluenţii, făcând prăpăd, prin satele şi cătunele comunei pe care le drenează: Cireaşi, Uleasa, Lunca Sătească, Târlişua. După confluenţa cu Ilişua, în centrul satului Târlişua, a rezultat un debit uriaş în aval, pe Ilişua, debit care a măturat apoi centrul comunei, afectând şi satele din aval, până la confluenţa cu Someşul Mare. Desigur, după ieşirea din comuna Târlişua, albia mai largă a râului a făcut ca acesta să nu mai ajungă la casele oamenilor, decât în câteva cazuri în Spermezeu şi Căianul Mare, însă terenurile agricole au fost inundate pe suprafeţe extinse, până la Cristeştii Ciceului, unde Ilişua se varsă în Someşul Mare.
Bazinul râului Ilişua, cu o suprafaţă de 353 km² şi o altitudine medie de 493 m, ocupă jumătatea estică a bazinului hidrografic Someş-Crasna, Ilişua, fiind unul dintre afluenţii cei mai importanţi ai Someşului Mare. Bazinul hidrografic Ilişua se desfăşoară în Munţii Ţibleş şi în dealurile din sudul acestora, reprezentate de Dealurile Suplaiului, Năsăudului şi Platforma Ciceului. Geologic, în cadrul bazinului predomină rocile sedimentare, precum: argilele marnoase în alternanţă cu nisipuri cu intercalaţii de conglomerate şi nivele cineritice, la care se adaugă în nord roci de origine magmatică, iar de-a lungul văilor aluviuni recente (bolovănişuri, pietrişuri şi nisipuri). Bazinul Ilişua este destul de bine împădurit mai ales în partea superioară, pădurile fiind formate deopotrivă din foioase şi conifere.
În ultimele două secole, în bazinul râului Ilişua s-au produs câteva viituri semnificative, care au provocat inundaţii, pagube materiale şi din nefericire, victime omeneşti. Conform datelor înregistrate la staţia hidrometrică de la Cristeştii Ciceului, viiturile cele mai mari, pe Ilişua, au avut loc în anii 1875 (când a fost inundată partea superioară a bazinului, respectiv comuna Târlişua, unde au fost inundate în totalitate, terenurile agricole din lunci şi câteva case, dar nu s-au înregistrat victime omeneşti), 1970 şi 2006. Viitura din anul 1970 a fost cea mai mare sub aspectul debitului record de 294 m³/s, însă efectele asupra mediului şi pagubele materiale, deşi însemnate, nu au avut amploarea celor înregistrate la ultima viitură din 2006, când debitul râului, deşi ceva mai mic a provocat pagube materiale imense şi a făcut 13 victime. Efectele mai reduse ale viiturii din anul 1070, comparativ cu cele înregistrate în 2006, s-au datorat tipului diferit de viitură, mai lentă, rezultată în urma precipitaţiilor îndelungate, debitul râului crescând mai lent, precum şi faptului că nu au fost antrenate cantităţi mari de lemne, cum s-a întâmplat la ultima viitură.
Viitura catastrofală produsă pe râul Ilişua în 20 iunie 2006, deşi pe locul al doilea în privinţa cantităţii de apă, este de departea cea mai însemnată sub raportul efectelor asupra mediului. Pentru a stabili modul de producere a viiturii, precum şi evoluţia fenomenului am studiat datele statistice obţinute de la instituţiile abilitate, dar în acelaşi timp am stat de vorbă cu un mare număr de martori oculari, prezenţi în acea zi, în diferite puncte ale comunei Târlişua. Pe
baza acestor surse de informare, am stabilit modul de producere şi evoluţia viiturii în comuna Târlişua.
În primul rând, în săptămânile premergătoare inundaţiilor din comună, s-a înregistrat o instabilitate meteorologică accentuată, în întreg bazinul Someşului Mare, care a determinat în intervalul 1-20 iunie, precipitaţii bogate, care au atins în partea superioară a bazinului Ilişua, valori cuprinse între 50 şi 53 l/m.În ziua de 20 iunie 2006, o zi călduroasă de vara, în centrul comunei a plouat în orele amiezii destul de consistent, însă martorii oculari au perceput o ploaie de vară obişnuită, cum a mai plouat de multe ori, meteorologii estimând că precipitaţiile căzute au depăşit 25l/m²/oră. După ploaia de la amiază s-a înseninat, în centrul comunei, iar spre orele 17 a mai plouat puţin ,,o ploaie cu soare”, după cum îşi amintesc localnicii, care mai spus că, spre munte cerul era negru şi se auzeau tunete puternice. Aceasta, deoarece la 4-5 km amonte de centrul comunei s-a declanşat o aversă extrem de puternică, provocată de ciocnirea a două mase de aer cald şi rece, care a generat o cantitate de precipitaţii ce a depăşit 60 l/m², izolat 125 l/m² (în cătunele Uleasa şi Valea Peştelui, unde conform martorilor oculari, dar şi efectelor inundaţiilor, a plouat cel mai puternic).
Datorită cantităţii de apă căzute în timp record şi a suprasaturării solului cu apă, s-au produs masive alunecări de teren, acestea, împreună cu apa, antrenând şi o cantitate apreciabilă de masă lemnoasă (Uleasa, la vărsarea râului omonim în Izvorul Ţibleşului, aproximativ 3000 m³ de masă lemnoasă). Lemnele, împreună cu mâlul şi rocile antrenate au format iniţial, două mari baraje naturale, unul la Cireaşi-Valea Peştelui şi altul la Uleasa. La depăşirea acestor baraje, şuvoiul uriaş de apă, favorizat şi de lăţimea mică a văii, s-a revărsat în aval, antrenând, în continuare o mare cantitate de lemne, mâl, materiale din construcţii, oameni şi animale din gospodăriile care dispăreau în valuri.
Când viitura s-a apropiat de centrul satului Târlişua a format alte două mari baraje: unul pe Valea Izvorului, la 500 m amonte de centru şi altul chiar la podul din centrul satului unde Valea Izvorului se întâlneşte cu Ilişua. Când apele s-au dezlănţuit din barajul aflat la 500 m de centrul comunei, au atins înălţimea de 3 metri, viteze foarte mari şi au suferit devieri importante, măturând zece case şi anexe aflate în aval. O gospodărie situată chiar lângă pod a fost ştearsă de pe faţa pământului, precum şi anexele altei gospodării situată pe celălalt mal. Cinci oameni din cele douăgospodării au fost luaţi de viitură, doi bărbaţi au reuşit să se salveze, două femei au fost găsite decedate, iar o fetiţă de 10 ani este dată dispărută şi astăzi. Barajul de lemne cele mai impresionant a fost cel din centrul satului Târlişua, lemnele adunate aici atingând circa cinci metri înălţime. De la înălţimea acestuia, apele s-au revărsat năprasnic peste centru satului, acoperind cu noroi tot ceea ce nu au putut distruge şi transporta.
Centrul satului, altădată impunător, a devenit de nerecunoscut, chiar şi pentru localnici. Cum ploaia din centrul satului fusese una obişnuită, care nu prevestea o astfel de catastrofă, oamenii de aici au fost luaţi pe nepregătite, astfel încât cei mai mulţi nu au realizat ce se întâmplă, unii dintre ei fiind prizonierii apelor în case şi reuşind cu greu să se salveze.
Deşi au fost alertate serviciile de urgenţă, de pe telefoanele mobile, accesul în comună era imposibil din cauza unor uriaşe alunecări de teren, care au blocat întrările, cel mai grav afectată fiind întrarea din aval (dinspre Beclean). Astfel, comuna a rămas izolată timp de aproape 24 de ore, până când s-a reuşit deblocarea drumului de acces dinspre Beclean şi au început să sosească primii voluntari şi primele ajutoare. Localnicii şocaţi de cele întâmplate, au petrecut noaptea în casele de pe versanţi sau în cele cu două nivele, al căror etaj a rămas neinundat.
Unii dintre martorii oculaţi, chestionaţi, au redat sugestiv amploarea dezastrului. Iată câteva dintre mărturiile acestora: ,,vedeam un adevărat fluviu, care ducea cu el, case, maşini, animale, lemne şi auzeam gemete” (Gabriel Rusu, 30 ani), ,,am văzut, fără să cred că poate fi adevărat, cum valul uriaş, aducea cu el copaci întregi, bucăţi din aşezări, maşini şi chiar fiinţe omeneşti” (Mircea Sigartău, 50 ani), ,,urcam pe deal, în timp ce pământul ni se urnea de sub picioare, apele sunau, tuna şi fulgera, încât credeam că dealul o să se prăvale peste noi” (Măriuţa Vălean, 56 ani), ,,a fost ca un tsunami; nici nu m-am dezmeticit bine şi nu mai aveam grajduri, iar casa era toată inundată” (Maria Nicula, 53 ani), ,,atâta durere n-am văzut nici în cel de-al
doilea război mondial, măcar atunci au murit oameni pe front, nu aici în mijlocul nostru şi nici nu au fost copii, ca şi unii, dintre cei de acum” (Ana Cocean, 90 ani), ,,coasta era foarte oablă, sub ea apa suna înfiorător a pustiu, pământul ni se rupea de sub picioare, mergeam cam zece paşi, alunecam doi-trei metri la vale….” (Ioan Rusu, 63 ani).

Imagine din fata dispensarului comunal

Comenteaza.

Se implinesc 3 ani de la cumplitele inundatii care au devastat comuna Tirlisua (din nord/vestul judetului Bistrita/Nasaud), lasand in urma 13 victime omenesti si pagube materiale care au depasit 25 milioane dolari USA.
Cauza declansatoare a dezastrului a fost o aversa exceptionala, produsa la 3-4 km de centrul comunei, care a generat cantitati de precipitatii de peste 130 l/m2. Datorita acestor precipitatii abundente si a suprasaturarii solului cu apa, s/au produs uriase alunecari de teren, care au antrenat o cantitate apreciabila de masa lemnoasa. Lemnele si aluviunile purtate de apa, au format, aproape de centrul comunei, in spatele unui pod, un baraj de circa 5 m inaltime, din spatele caruia apele au navalit naprasnic peste oamenii si gospodariile din aval. Consecintele acestor inundatii au fost devastatoare: au murit 13 oameni, au fost inundate peste 400 de case, dintre care 88 distruse, au fost avariate 7 cladiri de interes public, iar infrastructura de circulatie si comunicatie, a disparut pe kilometri intregi. Dar mai mult decat atat, unii dintre supravietuitori, traiesc si acum, cu intensitate, drame de nedescris. Este vorba de tatal unei fetite de 10 ani, disparuta la inundatii, corpul micutei nefiind recuperat, de rudele apropiate ale celor decedati, de oameni care s/au salvat cu greu din valtoarea apelor si au ramas traumatizati, pe viata, in urma potopului, cum spun oamenii din sat.
In acest moment, la 3 ani de la dezastru, sunt inca date disparute 3 persoane (fetita de 10 ani si doua femei mai in varsta), s/au finalizat lucrarile la cladirile Primariei si Caminului Cultural, s/a reabilitat placa comemorativa ,,Liviu Rebreanu” si a inceput constructia podului din centrul satului Tirlisua. Ramane distrus Dispensarul Medical, iar Sala de Sport grav avariata. Majoritatea localnicilor, oameni harnici, si-au refacut gospodariile, ei mobilizandu/se mai repede decat autoritatile.
Ca si localnic, dar si coautor al cartii ,,Tirlisua intre necunoscut si dezastru” au stat de vorba cu un mare numar de supravietuitori ai acestor inundatii; de fapt, dramele acestora m-au determinat sa scriu cartea si dorinta de a face ceva pentru acesti oameni si in acest sens am publicat cartea cu sprijinul Consiliului Judetean si am distribuit-o gratuit la Tirlisua.
Fotografia pe care o vedeti este una din cele 5 imagini surprinse, pe film, chiar in momentul producerii catastrofei, de catre studentul la geografie Gheorghe Hognogi si prelucrata in format digital de catre Gabriel Rusu. Dupa inundatii s/au facut mii de poze, dar cele 5 poze despre care aminteam sunt singurele din momentul inundatiilor. Inundatii care au schimbat multe destine…..

Comenteaza.

Bine ai venit pe EcoSapiens. Acesta este primul tau post, il poti edita, sterge sau poti crea altul nou.

Comenteaza.